Proba 7. STAR – în fiecare zi. Deschis nelimitat la îndeplinirea viselor

A fost odatã ca niciodatã un bãieţel foarte curios. Îi plãcea sã facã şi sã desfacã, sã se caţere, sã descopere, sã afle ce s-ar întâmpla dacã…
Şi avea câte o idee nouã pentru fiecare zi. Plin de imaginaţie şi cu o dorinţã continuã de a descoperi lucruri noi, nu puţine dintre ideile lui concretizate în fapte se transformau în nãzbâtii de nota 10.

Îmi amintesc, eram în ajunul Crãciunului, iar bãieţelul cãruia îi vom spune în continuare V. era foarte trist pentru cã nu ninge. Toatã ziua bodogãnise:
-Cum sã avem un Crãciun fãrã zãpadã? Cum? Eu vreau sã mã dau cu sania şi sã fac oameni de zãpadã cu morcovi în loc de nas!
Dar oricât ar fi protestat el, pâmântul rãmânea uscat, iar cerul cenuşiu, fãrã urma vreunui fulg.
L-am lãsat sã se uite la desene (“uite, pânã şi în desene ninge, nu e corect!) şi m-am dus la bucãtãrie sã îi fac nişte clãtite, gândindu-mã cã poate reuşesc sã îl înveselesc puţin.
Şi cum preparam eu clãtite, vine V. foarte fericit, strigând:
-Ramona, vino sã vezi, zãpadã!
-Unde? Spun eu, aruncând o privire pe fereastrã.
-În sufragerie. Vino!
Mã ia de mânã şi mã duce în sufragerie. Jur cã mi s-a  oprit inima pentru o clipã. Toatã camera era acoperitã cu o chestie albã, ca vata.
-Uau…e tot ce am putut spune.
-Nu-i aşa cã e frumos?
Am vãzut sclipirea de fericire în ochii lui. Nu îl puteam certa, ar fi suferit enorm.
-E super! Dar de unde ai chestia asta alba?
-Zãpada? Ştii cãţelul ãla mare de pluş? Era plin cu aşa ceva. Deci, am scos tot din el şi am fãcut zãpadã.
Trecând peste şoc, idea mi se pare genialã. Dar asta e una dintre cele mai cuminţi experimente fãcute de el. Într-o zi, a primit o carte despre sistemul solar, planete şi alte chestii. Iar dupã ce i-am citit cartea, s-a gândit sã punã în aplicare legea gravitaţiei, cã doar ce s-ar putea întâmpla?
S-a întâmplat cã obiectul cel mai la îndemânã a fost aparatul de fotografiat şi s-a mai întâmplat cã l-a lãsat sã cadã pe gresie.
-Ramona, mã iubeşti şi când fac boacãne?
-Te iubesc, dar tare mi-aş dori sã îmi ceri pãrerea înainte sã începi un experiment.
-Aşa o sã fac!
Dar nu a fãcut-o, desigur. Peste câteva zile, era la laptopul meu, se uita la Kemy curiosul. Eu m-am dus sã îi încãlzesc nişte lapte, iar la întoarcere am descoperit urmãtorul experiment. Dacã nu m-aş fi ţinut de birou, cred cã aş fi leşinat. Simţeam cum îmi creşte tensiunea. Aproape toate tastele de la laptop erau scoase. De fapt, nu scoase pur şi simplu, ci practic rupte.
-Ramona, de ce eşti atât de supãratã? Uite, se pot pune la loc. Le pui aşa, şi…ups, nu se pot pune la loc. Scuze, Ramona!
Mda, cam aşa. Partea bunã e cã am învãţat sã scriu fãrã sã mã uit la taste. Cã şi dacã m-aş uita, nu m-ar ajuta cu nimic.
Aşa cã dacã aş avea un card de cumpãrãturi cu limita de 5000 euro, mi-aş lua un laptop şi un aparat foto, probabil de la Emag sau Altex. Şi le-aş tine departe de bãieţelul plin de idei, chiar dacã e mare acum, e şcolar. Cine se frige cu ciorbã, suflã şi în iaurt!
Cum de nu m-am gândit pânã acum? Vreau cardul Star Forte, ca sã pot lua în rate fãrã dobândã laptopul şi aparatul foto, unele mai bune calitativ decât cele pe care le aveam. Pentru cã pot şi pentru cã merit. Apoi, îmi voi cumpãra un hamac. De ce? Ca sã mã relaxez şi sã fiu pregãtitã pentru urmãtoarele experimente, atunci când ele vor veni.

Articol scris pentru SuperBlog 2015. 
fotografie din arhiva personala

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã