Proba 16. Gustul copilariei, acum la atingerea unui singur buton!

Ȋmi amintesc şi acum cu drag de vacanţele petrecute alãturi de verişoarele mele la ţarã.

Vara alergam cãt era ziua de lungã, ne urcam în copaci şi înotam în rãu.

Iarna ne jucam în zãpadã, apoi intram în casã îngheţate şi ne certam pe locul cel mai apropiat de sobã.

Bunica fãcea pâine şi o bãga dupã sobã ca sã creascã, iar noi ne duceam tiptil şi ridicam prosopul care acoperea copaia, sã vedem cât a crescut. Nu auzise bunica atunci de cuptoare încorporabile sau de hotã. Mirosul de pâine se rãspândea în toatã casa, iar cuptorul din sobã era destinat coacerii.

Când ne prindea cã am ridicat prosopul sã vedem aluatul de pâine, bunica punea mâna pe arac şi începea sã ne alerge. Nu cã ar fi dat vreodatã în noi, era doar un teatru, iar noi ne amuzam foarte tare.

Cel mai important eveniment din an era pentru noi colindatul. Acolo, în satul natal al bunicilor noştri, se colindã la miezul nopţii. Nici nu puteam fi mai fericiţi: aveam voie sã stãm pânã târziu, era o aventurã.

Ȋn fiecare an de colindat, fãceam ceatã înca de pe la 8 seara. Adicã ne adunam cu toţii într-un loc, aşteptând colindatul. Adulţii stãteau intr-o camera, iar copiii în alta. Mâncam covrigi şi şorici, sorbeam câte o gurã din cana adulţilor când nu erau atenţi, ne bãteam cu perne şi ne distram pe cinste.

Nici nu am realizat când am trecut din camera copiilor în cea a adulţilor, când nu a mai fost nevoie sã gust pe ascuns din paharul cu vin, cãci aveam propriul pahar.

Anii au trecut pe nesimţite, verişoarele mai mari s-au cãsãtorit, una din ele a plecat în Spania, iar eu mã simt uneori, de colindat, ca o pasãre ce s-a rãtãcit de cuib.

Dupã ce a murit bunica, am încercat sã fac pâine. Nu e atât de uşor cum fãcea ea sã parã, cu toate cã am cuptor încorporabil, cumpãrat online de aici, mixer şi hotã. Am muncit mai puţin, cu aceste ustensile, dar am aflat cã gustul copilãriei nu se regãseşte într-un aliment, ci în sentimente şi amintiri.

Ȋn timp ce lãsasem aluatul la crescut, a venit nepoţelul meu şi a ridicat prosopul, sã vadã şi el cum creşte, exact cum fãceam eu cu verişoarele când eram mici.

“Nu ridica, prinde aer rece şi nu mai creşte!” m-am repezit sã îi spun.


Pe jumãtate râzând, pe jumãtate plângând, m-am gândit cã am nevoie de un arac.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Proba 23. Tehnologia Philips, la picioarele tale

Imagine
Dicţionar de electrocasnice şi expresii sau Lucrurile fãrã de care nu pot trãi Filtru de cafea: acel obiect pe care îl vãd rar, pentru cã cel mai des îl utilizez cu ochii închişi de somn. Frigider : cuvânt ce provine din stomaticescul “mi-e foame” şi  este casa bunãtãţilor. Atunci când casa bunãtãţilor e goalã, şoarecii joacã pe masã. În acest caz şoarecele fiind livratorul de pizza. Aspirator : varianta scurtã a expresiei “mama, îmi faci şi mie curat în camera?” sursa Maşinã de spãlat : acel aparat de spãlat genţi, poşete şi pantofi. Probabil şi haine. sursa Oferteelectrocasnice :  veste bunã şi motiv pentru a achiziţiona un cuptor cu microunde şi un prãjitor de pâine. sursa  Robot de bucãtãrie : un robot care bucãtãreşte, nu? Nu? Grãtar : obiect des utilizat împreunã cu expresia ”de azi am intrat la regim!” sursa Fier de cãlcat : Obiect bun la casa omului, folosit pentru a întinde şi netezi haine. Uneori şi pã
Citiți mai multe

Proba 15. Cu sculele electrice potrivite, si tu poti fi un mester priceput!

Imagine
De când mã ştiu, am iubit natura. Unii îşi doresc vile, lux şi nşpe mii de plasme. Eu vreau o cabanã de lemn pe un deal, o grãdinã cu de toate şi mulţi copaci. Oamenii au uitat importanţa copacilor, eu nu. Fotografie din arhiva personala  În urmã cu aproape zece ani am plantat un stejar la ţarã şi eram atât de încântatã, de ziceai cã am luat Nobelul. Era o nuieluşã atât de fragilã, încât pãrea cã orice vânt îl poate rupe. Îi puneam apã şi vorbeam cu el: “sã te faci mare şi frumos, sã faci umbra în curte!”. Când eram mica, o ajutam pe bunica la treburi prin curte: dãdeam de mâncare la pui, sãpam florile cu sãpãliga, iar când se culegea via eram prima. O boabã mergea în coş, una în stomac. Când nu fãceam diverse treburi în curte, mã urcam în copaci, îmi juleam genunchii, înotam în Argeş, alergam, îmi juleam din nou  genunchii, dar eram tot timpul cu zâmbetul pe buze. Una dintre activitãţile mele preferate era sã merg desculţã pe pãmântul proaspât arat. Masaj la tãlpi mai
Citiți mai multe

Pãrându-mi rãu de adolescenţã

Imagine
Era o dung ă alb ă pe atunci r ă v ăş it ă în piezi ş dinspre arbori spre trotuare. Noi treceam alunecând pa ş ii no ş tri atingând clipele r ă t ă citoare. O, erai un om frumos, ş i sub ţ ire, foarte palid!… Printre ochii t ă i curgea un m ă nunchi de aripi albe, parc ă cineva pe sus cu o coas ă retezase din spinarea lui Iisus aripe melodioase… tu treceai mânjit pe aripi ş i cu pene ş i cu fulgi. Unde e ş ti tu cel de-atuncea unde fugi? Nichita Stãnescu- Pãrându-mi rãu de adolescen ţ ã Ȋ mi aduc aminte…Pe vremea aia, puteam alege sã fiu orice. Oricine. Mã complãceam ȋ n “nu ş tiu cine sunt, nu ş tiu ce vreau, nu ş tiu de ce trãiesc” pentru cã era o atitudine care mã atrãgea, atât, care ȋ mi sporea farmecul personal. Mã jucam cu toate chestiile dark, care pe ceilal ţ i ȋ i speriau de moarte. Eram mai liber ca acum. Acum nu pot fi decât eu. Deja mi-am desenat ni ş te coordonate, nu ş tiu dacã mai pot fi oricine mi-a ş propune.
Citiți mai multe