Proba 9. Stampile si obiecte de papetarie accesibile

Sunt o scriitoare. Ȋntotdeauna am fost. Publicatã sau nu, voi rãmâne o scriitoare.

Am tot timpul la mine o foaie şi un pix, pregãtitã pentru cazul în care îmi zboarã prin minte o idee pe care vreau s-o pescuiesc şi s-o transpun pe hârtie.

Ȋntr-o zi, eram în parc şi m-am simţit inspiratã sã scriu o poezie, dar nu aveam niciun fel de foaie la mine, aşa cã am scris pe şerveţele:

Pe drumuri pustiite de negurã şi fum,

Ascunse în uitare de norii ca de scrum,

Pãşeşte solitar în drumul lui ascuns,

Un cãlãtor de-al brumii rece val pãtruns.

Piciorul calcã frunzele îngãlbenite,

Clipeşte sã alunge lacrima ce-asfinte.

Privirea piezişã cautã drumul înapoi,

E singur pe un drum ce era pentru doi.

Mâna rece, tremurândã, se strânge in pumn,

Tânjeşte dupã acel suflet nedemn,

Ȋn vântul ce şuierã nemilos de aproape,

Sperã sã audã un murmur de şoapte.

Ȋn toamna rece şi nemiloasã cautã cu indârjire,

Acea voce caldã, plinã de iubire.

Dar ea s-a stins, trãdãtoare flacãrã falsã,

Ce odatã strãlucea pe bolta albastrã.

Uitat de flãcãri ce-l sãrutau hain,

Departe de dragostea cu buze de spin,

Cãlãtorul a ajuns la capãt de drum,

A obosit sã lupte cu norii ca de scrum.

Da, a fost destul de dificil sã scriu poezia asta pe şerveţele, dar şi mai greu a fost sã o descifrez şi sã o transcriu.

Poate cã vã întrebaţi “pãi, de ce nu aştepţi pânã ajungi acasã, la laptop?”. Pãi, nu merge aşa. Dacã nu scriu în acel moment intens, în care nu mã simt doar atinsã de inspiraţie, ci mistuitã de ea, vraja scrisului dispare. Degeaba încerc sã reproduc mai târziu ce aveam în minte, nu mai are acelaşi farmec.

Mi se întâmplã sã îmi vinã o idee seara, când stau în pat, înainte sã adorm, fix în momentul ãla dintre somn şi trezie. Dacã o ignor şi mã întorc pe cealaltã parte ca sã dorm, dimineaţa îmi amintesc doar cã am avut o idee bunã, dar nu ştiu exact în ce consta ea.  Pentru asta, ţin un post-it şi un creion lângã  pat. Cum îmi vine o idee, întind repede mâna, le iau şi scriu. Nici nu e necesar sã mã dau jos din pat.

Laptopul este necesar pentru a face legãtura dintre mine şi cititori, dar fãrã clasica foaie de hârtie şi un pix bun, multe dintre ideile mele nu ar fi vãzut lumina ecranului. Cred cã pot spune cã sunt dependentã de ambele, în egalã mãsurã.

Articol scris in cadrul concursului SuperBlog2013.