Lumea toată-i trecătoare. Oamenii se trec și mor

Nu stiu exact cum, am ajuns sa ma gandesc la perioada in care citeam "Ion", unul dintre putinele romane obligatorii in liceu care chiar mi-a placut.

Era iarna si eram la tara cu bunica'mea, zapada era pana la genunchi, lemnele trosneau in soba, iar eu stateam in pat, incaltata cu sosete de lana facute de bunica (ce calduroase erau), cu picioarele pe soba si cu cartea in mana.

Si asa am ajuns sa ma gandesc de fapt la cum se poate stinge un om langa tine si tu sa nu iti dai seama.

In urma cu 7 ani, cand citeam eu "Ion", bunica'mea inca mai putea sa taie lemne, sa le care, sa dea la zapada, sa mearga prin frig.

Cand au inceput sa se schimbe lucrurile? Nu stiu exact.

Imi amintesc cum, ceva ani mai tarziu, ii auzeam pasii pe hol, venind spre bucatarie. Cand pasii ei au inceput sa rasune din ce in ce mai incet pe gresie, apoi sa se auda ca un tarsait? Nu stiu.

Treptat, a inceput sa vina tot mai rar in bucatarie, pana cand nu a mai venit deloc, trebuia sa ii duc mancarea in dormitor.

Imi amintesc de ultima data cand am fost sa o iau de la spital, de foaia cu iesirea din spital. "Insuficienta renala in stadiu final", asa scria pe ea. M-am dus la doctora sa o intreb despre starea bunicii. Stia ca nu mai are mult de trait, am citit asta pe fata ei, dar nu a vrut sa imi spuna. M-a vazut mica, poate a crezut ca nu sunt suficient de puternica.

Habar nu a avut ea cat de puternica am fost, cand stateam noptile sa o pazesc, cum o tineam de mana, cum ii urmaream pieptul urcand si coborand usor, ca sa ma asigur ca mai respira. Atat de mult m-am uitat la ea respirand, incat si dupa ce ochii i s-au inchis, iar respiratiile s-au oprit, mie tot mi se parea ca pieptul ii salta usor, desi pielea alba, trupul rigid si ochii inchisi imi spuneau clar ca s-a dus.

Cand incepe decaderea unui om? Cand porneste pe drumul spre moarte? Cand realizezi ca a inceput declinul, ca aluneci usor pe o panta care te poate duce doar intr-un singur loc: in pamant?


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Proba 23. Tehnologia Philips, la picioarele tale

Imagine
Dicţionar de electrocasnice şi expresii sau Lucrurile fãrã de care nu pot trãi Filtru de cafea: acel obiect pe care îl vãd rar, pentru cã cel mai des îl utilizez cu ochii închişi de somn. Frigider : cuvânt ce provine din stomaticescul “mi-e foame” şi  este casa bunãtãţilor. Atunci când casa bunãtãţilor e goalã, şoarecii joacã pe masã. În acest caz şoarecele fiind livratorul de pizza. Aspirator : varianta scurtã a expresiei “mama, îmi faci şi mie curat în camera?” sursa Maşinã de spãlat : acel aparat de spãlat genţi, poşete şi pantofi. Probabil şi haine. sursa Oferteelectrocasnice :  veste bunã şi motiv pentru a achiziţiona un cuptor cu microunde şi un prãjitor de pâine. sursa  Robot de bucãtãrie : un robot care bucãtãreşte, nu? Nu? Grãtar : obiect des utilizat împreunã cu expresia ”de azi am intrat la regim!” sursa Fier de cãlcat : Obiect bun la casa omului, folosit pentru a întinde şi netezi haine. Uneori şi pã
Citiți mai multe

Proba 15. Cu sculele electrice potrivite, si tu poti fi un mester priceput!

Imagine
De când mã ştiu, am iubit natura. Unii îşi doresc vile, lux şi nşpe mii de plasme. Eu vreau o cabanã de lemn pe un deal, o grãdinã cu de toate şi mulţi copaci. Oamenii au uitat importanţa copacilor, eu nu. Fotografie din arhiva personala  În urmã cu aproape zece ani am plantat un stejar la ţarã şi eram atât de încântatã, de ziceai cã am luat Nobelul. Era o nuieluşã atât de fragilã, încât pãrea cã orice vânt îl poate rupe. Îi puneam apã şi vorbeam cu el: “sã te faci mare şi frumos, sã faci umbra în curte!”. Când eram mica, o ajutam pe bunica la treburi prin curte: dãdeam de mâncare la pui, sãpam florile cu sãpãliga, iar când se culegea via eram prima. O boabã mergea în coş, una în stomac. Când nu fãceam diverse treburi în curte, mã urcam în copaci, îmi juleam genunchii, înotam în Argeş, alergam, îmi juleam din nou  genunchii, dar eram tot timpul cu zâmbetul pe buze. Una dintre activitãţile mele preferate era sã merg desculţã pe pãmântul proaspât arat. Masaj la tãlpi mai
Citiți mai multe

Pãrându-mi rãu de adolescenţã

Imagine
Era o dung ă alb ă pe atunci r ă v ăş it ă în piezi ş dinspre arbori spre trotuare. Noi treceam alunecând pa ş ii no ş tri atingând clipele r ă t ă citoare. O, erai un om frumos, ş i sub ţ ire, foarte palid!… Printre ochii t ă i curgea un m ă nunchi de aripi albe, parc ă cineva pe sus cu o coas ă retezase din spinarea lui Iisus aripe melodioase… tu treceai mânjit pe aripi ş i cu pene ş i cu fulgi. Unde e ş ti tu cel de-atuncea unde fugi? Nichita Stãnescu- Pãrându-mi rãu de adolescen ţ ã Ȋ mi aduc aminte…Pe vremea aia, puteam alege sã fiu orice. Oricine. Mã complãceam ȋ n “nu ş tiu cine sunt, nu ş tiu ce vreau, nu ş tiu de ce trãiesc” pentru cã era o atitudine care mã atrãgea, atât, care ȋ mi sporea farmecul personal. Mã jucam cu toate chestiile dark, care pe ceilal ţ i ȋ i speriau de moarte. Eram mai liber ca acum. Acum nu pot fi decât eu. Deja mi-am desenat ni ş te coordonate, nu ş tiu dacã mai pot fi oricine mi-a ş propune.
Citiți mai multe