A doua recenzie in cadrul campaniei vALLuntar


Recenzie scrisa in cadrul campaniei vALLuntar, iniţiată de Grupul Editorial ALL, cu sprijinul ROMSILVA.

"Cheia" de Simon Toyne

Câţi dintre noi nu ne-am pus întrebãri despre divinitate? Câţi nu ne-am întrebat de unde venim şi unde ne ducem, sau, şi mai important: de ce? Eu sper cã voi, cititorii mei, v-aţi întrebat asta, şi nu o data, ci de zeci de ori. Nu conteazã dacã nu aţi ajuns la niciun rãspuns, întrebarea face totul.

<strong>SANCTUS</strong>Cred cã nu sunt singura care e supãratã pe Bisericã şi nu o mai ascultã când spune “Fiţi umili şi darnici…în timp ce noi, preoţii, avem vile şi BMV-uri.” Când a apãrut pentru prima data “Codul lui DaVinci”, lumea a explodat. De ce? Pentru cã avea sens. Pentru cã ne rãspundea la întrebãri, într-o mãsurã. Pentru cã avem nevoie de rãspunsuri, de rãspunsuri care sã se lege, şi pentru cã ne-am sãturat de mantra “crede şi nu cerceta”. Pentru cã mintea omului inteligent vrea sã descopere cerul şi ce e dincolo de el.

Simon Toyne ne hrãneşte nevoia de rãspunsuri într-o manierã mai fantezistã decât Dan Brown. Primul volum, “Sanctus”, ne introduce într-o istorie ascunsã în Citadela de mii de ani. Ordinul Sanctus este protectorul unui secret periculos, care ar putea distruge lumea aşa cum o ştim, într-o clipã. Puţini cãlugãri ajung sã intre în Citadela, iar cine intrã, nu mai iese.

<strong>CHEIA</strong>Pus în faţa secretului, Samuel nu îl poate accepta. Cãlugãrii se grãbesc sã îl închidã, vãzându-i nesupunerea. Nicio persoanã care ştie secretul şi nu este de acord cu el nu poate sã trãiascã. Dar Samuel are alt plan: nu va muri înãuntrul Citadelei, acolo unde cãlugãrii au acces la el, ci afarã, unde cadavrul sãu şi secretul criptat pe care îl poartã poate ajunge la sora sa, Liv, care îl poate decripta, înţelege şi împãrtãşi.

Liv aflã secretul Sacramentului şi asta o face sã fie periculoasã pentru Bisericã. Dupã cele petrecute în Citadelã, ea şi-a pierdut memoria parţial, dar umbrele întunecate ale Bisericii nu vor risca nimic. Ea, Gabriel şi mama lui sunt în pericol, pentru cã au fost cu toţii în Citadelã, atât de aproape de secret, iar cine intrã acolo, nu mai iese…în viaţã.
O altã profeţie este descoperitã de membrii Mala, iar aceasta poate schimba cursul lucrurilor.

“Cheia descãtuşeazã Sacramentul
Sacramentul devine una cu Cheia
Iar pãmântul se cutremurã(…)”

Puterea secretelor tinde sã distrugã Citadela din interior, în timp ce Gabriel aleargã într-o cursã contra cronometru pentru a-şi salva mama, şi pe Liv.

Este o carte foarte frumoasã, care te ţine în alertã pe tot parcursul lecturãrii ei. Pur şi simplu, mi-a fost  greu sã mã opresc din citit, iar dorinţa mea de a afla misterele a alunecat uşor spre disperare.

Comentarii

Benjamin Button a spus…
Nu as merge pe ceva ce ma tine in alerta (cel putin in aceasta perioada in care ma aflu eu, in acest context), dar e de retinut si de citit pe mai tarziu.

multumesc de recenzie. mi-a fost de ajutor sa ma hotarasca daca se potriveste starii mele actuale.
Johnny Smiths a spus…
Am revenit pe blogul tau pentru ca gasesc recenziile tale folositoare si inspirate, bine structurate. Imi place ca nu dezvalui niciodata prea mult, o faci intr-un echilibru si intr-un fel anume care ma convinge sa citesc cartile.

Sper sa fie atat de interesanta precum o desccrii ... altfel... ne suparam. :D
Johnny Smiths a spus…
PS: imi place mult ideea unui complot bisericesc, unei conspiratii, a unui rau imbracat in bine... chiar tare intriga, bine poate are legatura si cu credintele mele in legatura cu religia. :))
Yoli a spus…
Se potriveste la fix cartea asta cu rumorile care se invart in jurul demisionarii Papei :)))
Bianca a spus…
Apropo de asta , avem un nou Papa !! :))

Ramona, ca de obicei imi plac recenziile tale, si imi plac cartile recomandate de catre tine.


Multumesc.
Cristi a spus…
doar eu sunt de parere ca religia nu mai e 'credinta'.adica cum sa zic eu, nu mai are valoare, bine decat milioanele de lei primite de la stat. :)) sorry, m-am indepartat de la subiect. tare cartea.
Johnny Smiths a spus…
Stii ce Cristi, imi doresc ca multa lume sa impartaseasca parerea ta si sa vada adevarata valoare a unei religii, cea spirituala, nu cea -cum mentionai si tu - materiala.
Ramona a spus…
Religia e una, credinta e alta. Credinta e una singura, religii sunt multe si degeaba.:)) Oricum, niciuna dintre religiile existente nu se apropie de adevarul meu, asa ca am creat o religie a mea.:))
Myuuki a spus…
Cred c-ar trebui s-o citesc. E volumul 2, dupa Sanctus, nu?
Are un subiect destul de sensibil - si puternic.

Postări populare de pe acest blog

Pãrându-mi rãu de adolescenţã