Gaudeamus, Trofeul Arthur si alte chestii

Cu ce sa incep? Iar am o cantitate mare de frustrare acumulata.

Am o dorinta arzatoare sa scriu despre moarte. 
Dar nu despre moartea corpului fizic, aia la care va ganditi voi, ci despre moartea increderii, a iubirii, a sentimentului de siguranta.
Insa sunt obosita, asa ca fac o scurta istorisire a gandurilor zilei si ma retrag.
  1. Nu mi se pare normal ca se cer bani la intrarea la Gaudeamus. Nu ca as fi stat in aia 10 lei, dar ca strategie de incurajare a cititului, sunt praf.
  2. Nu am castigat concursul de debut, ceea ce ma asteptam. Nu ma asteptam, insa, ca cea care a luat premiul cel mare sa faca asa o gafa. Nici nu mai stiu in ce context a spus-o, dar ne-a aratat clar ca "stie" bine limba romana.
  3. Mi-am luat o gramada carti, am ramas fara bani, vorba lu' mama: "o sa ai ce sa tragi pe nas o saptamana!"
Daca nu v-ati prins, eu trag carti pe nas, pentru ca le citesc repede si sunt ca un drog pentru mine: imi dau o stare de detasare de la realitate, ma izoleaza in lumea lor si pe langa asta, imi dau toti banii pe ele. :))

s-au copt merii sãlbatici

s-au copt merii sãlbatici
şi nu mã pot gȋndi la nimic doar fumez şi las fumul sã fie
zgomotul de fond al gȋndurilor
care coboarã lin pe un bilet compostat

perdelele nu miscã ȋmi dau senzaţia cã sȋnt locuitorul
unei fotografii
e suficient de linişte sã auzi
cum bate inima unui bãrbat care a pierdut dragostea

lipeşte-ţi obrazul de pieptul meu ascultã
sunetul
groaza din
inima unui bãrbat care şi-a pierdut dragostea

e ca atunci cȋnd te afli la marginea unei pãduri
ȋntunericul se lasã dintr-o data
frunzele nu mai foşnesc şi
aerul vibreazã ȋncet ca o coardã de violoncel

ȋn tãcerea dintre respiraţii
simţi ceva rece ȋn piept şi te blochezi atunci
privirea se rãneşte
ȋn copacii plini de ţipete

Leonard Ancuta (poemul meu preferat din ce am citit pana acum)


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Proba 23. Tehnologia Philips, la picioarele tale

Imagine
Dicţionar de electrocasnice şi expresii sau Lucrurile fãrã de care nu pot trãi Filtru de cafea: acel obiect pe care îl vãd rar, pentru cã cel mai des îl utilizez cu ochii închişi de somn. Frigider : cuvânt ce provine din stomaticescul “mi-e foame” şi  este casa bunãtãţilor. Atunci când casa bunãtãţilor e goalã, şoarecii joacã pe masã. În acest caz şoarecele fiind livratorul de pizza. Aspirator : varianta scurtã a expresiei “mama, îmi faci şi mie curat în camera?” sursa Maşinã de spãlat : acel aparat de spãlat genţi, poşete şi pantofi. Probabil şi haine. sursa Oferteelectrocasnice :  veste bunã şi motiv pentru a achiziţiona un cuptor cu microunde şi un prãjitor de pâine. sursa  Robot de bucãtãrie : un robot care bucãtãreşte, nu? Nu? Grãtar : obiect des utilizat împreunã cu expresia ”de azi am intrat la regim!” sursa Fier de cãlcat : Obiect bun la casa omului, folosit pentru a întinde şi netezi haine. Uneori şi pã
Citiți mai multe

Proba 15. Cu sculele electrice potrivite, si tu poti fi un mester priceput!

Imagine
De când mã ştiu, am iubit natura. Unii îşi doresc vile, lux şi nşpe mii de plasme. Eu vreau o cabanã de lemn pe un deal, o grãdinã cu de toate şi mulţi copaci. Oamenii au uitat importanţa copacilor, eu nu. Fotografie din arhiva personala  În urmã cu aproape zece ani am plantat un stejar la ţarã şi eram atât de încântatã, de ziceai cã am luat Nobelul. Era o nuieluşã atât de fragilã, încât pãrea cã orice vânt îl poate rupe. Îi puneam apã şi vorbeam cu el: “sã te faci mare şi frumos, sã faci umbra în curte!”. Când eram mica, o ajutam pe bunica la treburi prin curte: dãdeam de mâncare la pui, sãpam florile cu sãpãliga, iar când se culegea via eram prima. O boabã mergea în coş, una în stomac. Când nu fãceam diverse treburi în curte, mã urcam în copaci, îmi juleam genunchii, înotam în Argeş, alergam, îmi juleam din nou  genunchii, dar eram tot timpul cu zâmbetul pe buze. Una dintre activitãţile mele preferate era sã merg desculţã pe pãmântul proaspât arat. Masaj la tãlpi mai
Citiți mai multe

Pãrându-mi rãu de adolescenţã

Imagine
Era o dung ă alb ă pe atunci r ă v ăş it ă în piezi ş dinspre arbori spre trotuare. Noi treceam alunecând pa ş ii no ş tri atingând clipele r ă t ă citoare. O, erai un om frumos, ş i sub ţ ire, foarte palid!… Printre ochii t ă i curgea un m ă nunchi de aripi albe, parc ă cineva pe sus cu o coas ă retezase din spinarea lui Iisus aripe melodioase… tu treceai mânjit pe aripi ş i cu pene ş i cu fulgi. Unde e ş ti tu cel de-atuncea unde fugi? Nichita Stãnescu- Pãrându-mi rãu de adolescen ţ ã Ȋ mi aduc aminte…Pe vremea aia, puteam alege sã fiu orice. Oricine. Mã complãceam ȋ n “nu ş tiu cine sunt, nu ş tiu ce vreau, nu ş tiu de ce trãiesc” pentru cã era o atitudine care mã atrãgea, atât, care ȋ mi sporea farmecul personal. Mã jucam cu toate chestiile dark, care pe ceilal ţ i ȋ i speriau de moarte. Eram mai liber ca acum. Acum nu pot fi decât eu. Deja mi-am desenat ni ş te coordonate, nu ş tiu dacã mai pot fi oricine mi-a ş propune.
Citiți mai multe