Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2012

Dona Juana

Imagine
Un pasaj din "Dona Juana" de Lorena Lupu care a avut mare ecou in mine. L-am auzit pentru prima data la lansare, apoi l-am regasit in carte. Citindu-l in intimitate, a venit cu si mai multa forta, cu si mai multe intrebari, starnind in mine genul de confruntare(dintre mine si....mine) pe care o pot avea doar in momentele de singuratate.

"La dracu', mă irit eu din nou, fac exact greşeala pe care puţopalmistul comun şi neinteresant o face cu privire la mine: Adică: porneşte de la un zâmbet perfect normal şi-l interpretează ca pe o chestie personală, cu dedicaţie şi mesaj. Aşa incep cele mai dezechilibrate şi mai grav eşuate relaţii interumane. Mircea, de exemplu, nu "îmi zâmbeşte", ci "zâmbeşte" pur şi simplu, iar strălucirea plină de viaţă a zâmbetului său nu se datorează bucuriei că ne revedem, ci pur şi simplu sexului intens şi epuizant pe care il practică zi de zi cu altă persoană."


Cand te vad, imi inspiri cultura!

Imagine
Din categoria "te caci pe tine cu stropi" ( nu exista o astfel de categorie pe blog, dar in mod cert exista in viata mea), va prezint cel mai tare, dar si cel mai kinky compliment pe care l-am primit:

Cand te vad, imi inspiri cultura!

Acum, egoul meu e lovit din doua parti: pe de o parte, e gadilat la maxim, pe de alta parte, e ranit pentru ca inseamna ca nu sunt suficient de mishto incat sa inspir altceva.:))

Cine intelege femeile? Eu sigur nu. :))

p.s.: gif-ul cu Selena nu a fost ales intamplator. :))

Fragment din "Ma sinucid maine"

Acela a fost momentul ȋn care am decis cã atunci când mã voi sinucide, o voi face la apus, pentru cã va fi şi un sfârşit, dar şi un ȋnceput a ceva. Vieţile celor care mã cunosc vor ȋncepe din nou, fãrã mine, vor ȋnvãţa sã trãiascã, sã iasã ȋn cluburi, sã bea, sã râdã, fãrã mine. Iar cel mai abrupt ȋnceput este acela care debuteazã cu un sfâşit.
Dacã ȋntr-o zi te trezeşti fãrã ceva cu care erai obişnuit, fãrã o mânã, spre exemplu, nu se sfârşeşte nimic, doar ȋncepe bãtãlia de a ȋnvãţa sã trãieşti fãrã ea.

Cred cã acela a fost momentul ȋn care m-am decis cu toatã fiinţa mea sã mã sinucid, dar nu era şi momentul ȋn care sã o fac. Pentru a avea tãria de a nu da ȋnapoi, aveam nevoie de multã suferinţã, multe motive. Ana avea sã mi le dea pe toate, pe rând.

Gaudeamus, Trofeul Arthur si alte chestii

Imagine
Cu ce sa incep? Iar am o cantitate mare de frustrare acumulata.
Am o dorinta arzatoare sa scriu despre moarte.  Dar nu despre moartea corpului fizic, aia la care va ganditi voi, ci despre moartea increderii, a iubirii, a sentimentului de siguranta. Insa sunt obosita, asa ca fac o scurta istorisire a gandurilor zilei si ma retrag. Nu mi se pare normal ca se cer bani la intrarea la Gaudeamus. Nu ca as fi stat in aia 10 lei, dar ca strategie de incurajare a cititului, sunt praf.Nu am castigat concursul de debut, ceea ce ma asteptam. Nu ma asteptam, insa, ca cea care a luat premiul cel mare sa faca asa o gafa. Nici nu mai stiu in ce context a spus-o, dar ne-a aratat clar ca "stie" bine limba romana.Mi-am luat o gramada carti, am ramas fara bani, vorba lu' mama: "o sa ai ce sa tragi pe nas o saptamana!"Daca nu v-ati prins, eu trag carti pe nas, pentru ca le citesc repede si sunt ca un drog pentru mine: imi dau o stare de detasare de la realitate, ma izoleaza in lumea lo…

Tot in criza

Imagine
Ma gandesc uneori ce-ar fi daca nu as fi ales psihologia. Daca as fi ales jurnalismul, asa cum mi-a trecut prin minte, la un moment dat.
Daca ar fi fost asa, nu as mai fi stiut ca persoana X are nevoie de atentie sau afectiune, ca face proiectii, ca are o stima de sine scazuta, nu ar fi trebuit sa ma gandesc la ce fel de feedback ii ofer, la ce e mai bine pentru el/ea. N-as fi fost eu mai fericita? Nu-mi mai bateam capul cu probleme altora, nu ma zbateam pentru nimeni, in afara de mine.


Sau poate ca m-as fi zbatut, intotdeauna am avut pornirea asta, dar nu as fi avut instrumentele necesare. Sa nu ma intelegeti gresit, nici acum nu sunt vreun geniu.

Uneori mi se pare ca ma impovarez prea tare, car problemele altora in spate, iar asta e obositor in draci, Nu pot sa zic "stii, nu imi pasa", sau "stii, esti un nesimtit", pentru ca eu ma gandesc ce sa afla in spatele acestor lucruri, incerc sa il/o ajut, simt ca am o datorie fata de el/ea. Si asta e o prostie, eu ar trebui…

Emotii care (nu) sunt ale mele

Imagine
Blogul asta e despre mine, e exprimarea egocentrismului meu, dar acum am simtit nevoia sa scriu gandurile altcuiva, deoarece aceste ganduri exprima atat de bine starile mele bipolare, in plus, e interesanta si amuzanta descrierea asta.

"Am zile in care nici nu ma mai agit, nici nu dau importanta, las totul sa treaca pe langa mine...si zile in care ma macina si ma roade si ma pun in genunchi si plang si ma intreb de ce...
Si zile in care ma gandesc ca sunt oameni care nu au ce manca, unde sa doarma, sau mult mai rau, sunt bolnavi si nu au bani de medicamente si eu ca o ingrata ma agit pt un cacat cu munca...
Dar azi e ziua cu de ce!!!!!"

Cred ca asa functionam noi, pentru ca daca ar fi toate zilele cu de ce, am muri, iar daca nu am da niciun rahat pe toate chestiile astea am fi niste oameni mai...superficiali.

Dorinta inconstienta de intoarcere la pozitia fetala in momente de anxietate si depresie

Imagine
Am zis ca o sa incep sa scriu chestii legate de psiho, incep cu asta, care trebuia sa fie titlul lucrarii mele de licenta, dar nu va mai fi, o sa va zic si de ce.

Inainte de a incepe sa va zic ce mi-a bubuit mintea, vreau sa va atrag atentia ca acest articol, si cele de acest gen ce ii vor urma nu sunt adevaruri de necontestat, ci o interpretare subiectiva pe baza unor cunostiinte de psihologie, pe care voi trebuie sa le treceti prin propria minte inainte de a declara daca sunteti sau nu de acord cu ele.

Ok...anxietate, depresie, auzim despre ele, dar multi nu stiu ce inseamna.

Anxietatea este o frica fara motiv, o stare de neliniste, care uneori poate conduce la atacuri de panica.
Atacurile de panica se manifesta prin batai puternice ale inimii, transpiratii, senzatia de nod in gat, roseata sau albirea fetei.
Diferenta dintre anxietate si fobie este ca atunci cand ai o fobie stii de ce iti e frica.

Depresia este o tulburare ce se caracterizeaza prin stari de tristete, insomnie, oboseala. N…

Eu si lumea

Imagine
“Dacă aş avea posibilitatea de a schimba lumea şi de a o salva, nu aş face-o. Aş da foc cu voluptate universului, aşa cum dai foc unei biserici de carton, pentru că de atȃtea ori m-a sedus şi apoi m-a dezamăgit cu brutalitate.” Cristina Nemerovschi- Sânge satanic
V-am zis ca sunt in plina criza? Adolescentina sau nu, e groasa. Deci o sa aveti material de citit, daca o tin tot asa.

Sevraj sau Cola salveaza vieti

Imagine
M-am trezit eu astazi ca o floare (una ofilita) dimineata la 9, am baut o ciocolata calda, ma rog, ideea e ca am sarit peste cafea. Am ajuns acasa, m-am bagat direct in pat, nu mi-a mai trebuit nicio cafea. 
M-am trezit dupa-masa, zic, "nu mai beau ca iar nu dorm." Si asa am ajunns pe seara la Kaufland cu o durere insuportabila de cap. Dar din aia, stiti cum? De parca imi crapa capul in mii de bucati la fiecare secunda, se intregea, apoi o lua de la capat.
Si nu pot spune ca n-am dormit bine, imi urla Joan Jett "I love rock'n'roll" de la vecinu', de duduiau peretii, dar mi-a dat asa o stare de bine, ca am adormit instant.
Si stand sa ma gandesc de ce ma doare capul, mi-am amintit de cafea, mai exact de absenta ei. 

Fuck! Mama zice "hai sa-ti iau o Cola, poate-ti trece!" Si mi-a trecut.
Unde vreau sa ajung? La faptul ca sunt dependenta de cafea la fel cum sunt si de tigari. Mi s-a mai intamplat si alta data sa ma doara capul, si cum am baut, mi-a tr…

Dualitate

Imagine
Doua euri exista si actioneaza concomitent in mine: Ramo si Ramona.

Ramo este eul bun, altruist,se sacrifica, se gandeste la altii, actioneaza pentru a le fi lor bine.
Ramona e eul egoist, nu neaparat rau, dar se gandeste la binele propriu, e egocentric si are uneori tendinte spre mizantropie.

Eul Ramo ii iubeste si ii intelege pe ceilalti, ii accepta asa cum sunt, le ignora defectele si le iarta greselile.
Eul Ramona ii critica pe ceilalti pentru ca sunt prosti sau ipocriti, e razbunator, vrea sa le dea o lectie, asta in rarele ocazii cand ii pasa ori are chef sa isi consume energia pe altii.

Eul Ramo are constiinta, Eul Ramona nu da doi bani pe constiinta.

Eul Ramo ar asculta ore intregi problemele cuiva, ar incerca sa il ajute si sa il inteleaga. Eul Ramona ar adormi dupa primele zece minute.

Eul Ramo se gandeste cum sa faca sa nu ii raneasca pe ceilalti, uitand sa se mai gandeasca la propria durere.
Eul Ramona se gandeste doar la propria fericire, indiferent ce inseamna asta pentru ceilal…

Ca mine, asa...

Imagine

:)))

Imagine
sursa: http://www.caterinca.org/page/9


Hai, spune lumii ca plec la drum!

secret - Hai spune lumii ca plec la drum

Asculta mai multe audio soundtrack

Ceva gen..viata

Imagine
Sunt obosita, anxioasa si putin revoltata. Obosita, ca m-am trezit devreme si am umblat toata ziua. Anxioasa, ca trebuie sa prezint planul de licenta maine si mi-e sa nu-mi dea cu el in cap. Revoltata ca un copil de 10-12 ani poate avea o doza atat de mare de tupeu si nesimtire.
Si obosita (am mai spus asta?) de viata mea, de lumea asta idioata, de noptile nedormite, de griji. De ceva timp ma tot simt ca in plina criza adolescentina. Cred ca oboseala a slabit fraiele pe care le pusesem fortat comportamentului meu, si tot egocentrismul si narcisismul a iesit in valuri. Cu putina paranoia, ca si condiment.
Am o stare gen:
Si apropos de gen, cred ca ati observat expresia asta relativ noua: GEN. "Fa si tu o cafea, gen." "Ca suntem prietene, gen." "Hai la cursuri, gen"
Am lesinat de ras cand am citit un pasaj din "Sange satanic". Ca sa va pun in tema, M. trebuia sa dea bani pentru cadoul de ziua sefei lui.
“Uite, facem aşa atunci: nu dau niciun ban, dar ȋn schimb…

Dor de House

Imagine

Una, alta...

Imagine
M-am molipsit de superficialitate. Cred ca de la Miku. M-am trezit ca apreciez o carte dupa coperta, ceea ce e de neacceptat. M-am indragostit de coperta asta. Dar, in apararea mea, si titlul m-a atras.

Vine Gaudeamus si iar ma prinde paduche falimentar. Am un wishlist care se imbogateste cu cate o carte in fiecare zi:


Ani cu alcool si sex- Cristina Nemerovschi (continuarea romanului Sange Satanic)Cheia- Simon Toyne (volumul 2 din Sanctus)Dona Juana- Lorena LupuGestul animalului mort- Dorin Muresan( si la asta m-a atras coperta, e mega-tare, dar, shht, nu stie nimeni)Dincolo de noapte- 12 fete ale goticuluisi acum si 92 se povesti cu carti- Stefan Caraman si mai am cateva in minte...
As vrea sa se opreasca timpul in loc, sa citesc vreo 20 de ore, sa dorm vreo 10, sa scriu cateva recenzii, cateva pagini la romanul meu, apoi as fi gata sa o iau de la capat. Cu toate astea, timpul alearga, sau mai degraba, noi alergam prin el, iar maine e iar luni. As vrea sa pot spune ca nu pot face fata…

Ipocrizie, deceptie, un fel de criza adolescentina la 24 de ani

Imagine
Urasc ipocrizia. Nu stiu daca e lucrul pe care il detest cel mai tare la oameni, dar sigur e in top 3.
Simt cum imi clocoteste sangele in vene, mi se face parul maciuca, ma apuca disperarea.
Si totusi, nu am putut sa gasesc o singura persoana care sa nu fie ipocrita. Fiecare a facut ceva la un moment dat care sa imi dea acest sentiment. Si nu ma refer la ipocrizie doar in sensul de persoană care se arată altfel de cum este. 
E o chestie, cum sa va explic...
Judecam, pentru ca asta e natura noastra, oricat am fi de corecti, trebuie sa fim si sinceri cu noi: unii mai des, altii mai rar, dar toti judecam. Bun, si judeci tu pe cineva, apoi, peste o zi, o luna, un an...ce crezi? Faci exact ca el. Ei, asta iti scrie pe frunte IPOCRIT.


Suntem o lume de ipocriti. Poate ca si eu sunt uneori ipocrita, cine stie, nu pretind perfectiunea. Dar sunt momente in care chiar simt ca nu mai pot face fata acestei ipocrizii.
Nu sunt un justitiar, nu mai sunt demult, nu mai proclam drepturi, nu iau apararea nima…

New banner

Imagine
Parca mi se potriveste cel mai bine dintre toate. Nici nu aveam o idee cand m-am apucat sa il fac, nici macar nu avceam o poza in minte, sa nu mai zic de slogan. Cred ca mai trebuia o imagine cu i cry, poate modific.

Aaa si vroiam sa va intreb ceva: daca as face un concurs pe blog, ati participa?
Mana sus (comment) cine ar participa, ca sa vad cam cati sunt doritori si daca sa il fac.
Premiul ar fi in principiu o carte. Sau mai multe.

Pãrându-mi rãu de adolescenţã

Imagine
Era o dungă albă pe atunci răvăşităîn pieziş dinspre arbori spre trotuare. Noi treceam alunecând paşii noştri atingând clipele rătăcitoare.
O, erai un om frumos, şi subţire, foarte palid!… Printre ochii tăi curgea un mănunchi de aripi albe, parcă cineva pe sus cu o coasă retezase din spinarea lui Iisus aripe melodioase…
tu treceai mânjit pe aripi şi cu pene şi cu fulgi. Unde eşti tu cel de-atuncea unde fugi? Nichita Stãnescu- Pãrându-mi rãu de adolescenţã

Singura (in alta/a)casa

Imagine
Mi-e dor sa mai raman singura acasa, dar asa, pe o serioada lunga, ca asta-vara, vreo 2-3 saptamani.
Mi-e dor sa dorm fara sa ma deranjeze nimeni, sa stiu ca daca vreau sa ma apuc de fund si sa sar in sus in timp ce cant imnul national nu deranjez pe nimeni, sa fac curat fara sa vina cineva in urma sa faca mizerie, sau invers, sa nu fac curat daca n-am chef.

De fapt, cred ca e o dorinta a mea sa locuiesc singura. As vrea, la anu', dupa ce termin facultatea, daca imi gasesc un job calumea, sa ma mut singura. Sau cu o prietena.(Miku?) Dar daca as sta cu o prietena, tot nu as avea libertatea sa fac(sau sa nu fac) lucrurile de care am vorbit mai sus.

Si atunci? Si atunci, nu stiu ce vreau, de ce vreau, dar cred doar ca vreau sa plec de acasa. Si nu inteleg de ce, pentru ca la mine acasa lucrurile sunt ok. Cu mama ma inteleg bine, nici bunica'mea nu ma mai calca pe nervi...Deci de ce vreau sa plec? Habar n-am. Poate e o dorinta de a schimba ceva la viata mea, si m-am legat de asta.

Are…