Ma sinucid maine



Egalitatea dintre oameni e o iluzie. Pãi cum, sã fiu egalã cu Tanti Miţa care vinde cartofi în piaţã şi al cãrei singur vis este sã mãnânce seminţe şi sã le scuipe pe trotuar?
Sau, cum sã fiu eu egalã cu Dostoievski ori cu al nostru Octavian Paler?
Sau cum sã fii tu, tu, care citeşti, egalã cu vecina de la 3 care o suge în fiecare searã pe un pachet de ţigãri şi-o ciocolatã?

Suntem toţi oameni, aceeaşi specie, dar rase diferite, fãrã vreo aluzie rasistã. Avem rasa proşilor, iar asta are mai multe specimene: prostul care e şi incult, incultul care nu e chiar aşa prost şi, cel mai periculos, incultul care se crede deştept. Apoi avem omul de rând, care nu e foarte prost, nici foarte incult, dar nici nu îi pasã, apoi avem o diverse categorii de semi-deştepţi, iar la final, oameni deştepţi şi genii proaste.
Parcã am fi rase de câini, mã gândesc. Sunt amândoi câini, dar cum sã compari un Pechinez cu un Labrador?
Simţim, trãim, respirãm, plângem, râdem, dar fiecare din alte motive şi cu altã intensitate. Cum ar zice A. Konrad: “trãim sub acelaşi cer, dar nu avem acelaşi orizont.”

-fragment din noul meu roman, "Ma sinucid maine"-

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Proba 23. Tehnologia Philips, la picioarele tale

Proba 15. Cu sculele electrice potrivite, si tu poti fi un mester priceput!

Pãrându-mi rãu de adolescenţã