A mai trecut un an...


Uneori, cred ca anul, pentru mine, incepe toamna. Revelionul nu are acea putere de a marca trecea unui an, asa cum o are toamna.
Nu imi vine sa cred cat de mult m-am schimbat in ultimul an. 
Nu e vorba doar de intamplarile prin care am trecut, ci de cum m-au afectat ele.
Era o vreme cand fiecare suferinta ma facea mai rea. Ajunsesem egoista si razbunatoare.
Acum, fiecare esec, dezamagire si durere m-a schimbat...altfel.
Am ajuns sa trec cu vederea lucruri pe care nu credeam ca le pot accepta. Si asta nu inseamna ca sunt proasta sau slaba, ci ca ma straduiesc sa ii tin langa mine pe oamenii pe care ii iubesc, chiar daca ei gresesc.
M-am schimbat in multe moduri si uneori stau si ma intreb cum sunt eu de fapt, acum.
Am invatat sa sufar in tacere, sa plang in tacere, sa zambesc atunci cand tot ce imi doresc e sa plang, sa nu imi bombardez prietenii mereu cu starile mele depresive, ci sa uit de ele si sa ma distrez.
Am invatat sa iubesc oamenii pentru ceea ce sunt, nu pentru ce as vrea eu sa fie.
M-am schimbat...nu stiu daca a fost cineva sau ceva ce a produs aceasta schimbare, mai degraba o picatura aici, una dincolo...
Am inceput sa nu ma mai grabesc sa trag concluzii, sau sa arunc vina pe X si Y, sa mai privesc si in propria ograda...
Sunt mandra de mine, intr-un fel.
Era o vreme cand credeam ca daca esti bun, esti slab. 
Nu ma intelegeti gresit, inca mai am o imensa satisfactie sa nu ma las calcata in picioare si sa le arat unor persoane unde le e locul, dar...iubirea si suferinta nu te fac slab...te fac om, OM cu adevarat.
Cred ca am inceput sa ma schimb cand am devenit prietena cu Bianca. Stiam ca e nevoie de o schimbare, stiam cum as vrea sa fiu, dar nu stiam cum sa fac asta. Ea m-a invatat sa fiu mai darnica, mai altruista, dar si sa uit de probleme din cand in cand si...pur si simplu sa fiu eu.
Imi amintesc cat eram de intrigata la inceput (mai stii faza cu covrigul?) de felul ei de a fi, atat de cald, de bun...si cum credeam ca eu sunt prea rece ca sa ajung vreodata asa.
Mai exista inca o parte din mine egocentrica, axata pe dorintele proprii, care da la o parte lumea cu dorintele ei.
Nu vreau ca aceasta parte sa dispara, dar nici sa domine.
Sunt constienta ca fericirea porneste din egoism. 
Atunci cand iti doresti ceva al tau, pentru tine, si lupti sa il ai, e egoism, dar cand il obtii....e fericire.
Nu o sa fiu niciodata genul care sa incerce sa ii faca pe toti ceilalti fericiti.
Dar ma straduiesc atat cat pot ca fericirea mea sa nu insemne nefericirea altcuiva.
Daca aveti impresia ca e simplu, mai ganditi-va odata.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Proba 23. Tehnologia Philips, la picioarele tale

Proba 15. Cu sculele electrice potrivite, si tu poti fi un mester priceput!

Pãrându-mi rãu de adolescenţã