Lauda de sine nu miroase a bine

Care e diferenta dintre lauda si dorinta de a impartasi o bucurie cu ceilalti?
Daca eu zic "Mi-am luat ultimul volum din Jocurile foamei", vreau sa impart bucuria mea cu voi. daca zic "Mi-am luat un motor Yahama Virago"(ceea ce nu se va intampla niciodata, dar hei, o fata are dreptul sa viseze) da, e clar, ma laud.
Dar lucrurile nu sunt intotdeauna atat de simple.
Unde se sfarseste bucuria de a impartasi ceva cu ceilalti si incepe lauda?
Psihologic vorbind, esti deranjat de lauda celorlalti atunci cand ii invidiezi. Dar nu fac psihologie pe mine, ca nu imi iese.Nu spun ca nu am fost niciodata invidioasa. Nu exista oameni care nu au invidiat niciodata, ci doar oameni care nu recunosc asta. Dar exista si invidie constructiva.
Insa nu despre invidie vreau sa vorbesc, ci despre lauda, ca ma obsedeaza de ceva vreme.
Nu ma deranjeza, de fapt, oamenii care se lauda, ci oamenii care se lauda cu ce nu-i al lor.
La modul "Taticu' are nush ce job si intoarce banii cu lopata.". Ok, dar tu cine esti?Ce faci? Tu, ca om, cu ce te lauzi? "Eu sunt baiatu' lu' taticu'".
Ei, asta ma scoate din minti.
Stiti genul ala de oameni?
"Vai, am doua masini.". Ai un rahat, ca n-ai nimic. Are maica'ta una si taica'tu' una. TU nu ai nici macar o bicicleta, ca nu ai fost in stare sa ti-o cumperi singur.
Admir oamenii care se zbat sa isi indeplineasca visurile, sau uneori se zbat ca sa supravietuiasca. Ideea e ca se zbat ca sa faca ceva.
Am primit saptamana asta o lectie de viata zdravana de la o astfel de persoana si, da frate, jos palaria!
Si nici macar nu se lauda. Asta e chestia: oamenii care fac multe lucruri, care au multe datorita lor, nu se lauda.
Se lauda cei care nu au motive sa o faca. Si asta inseamna ca lauda vine din sentimentul de nesiguranta si neputinta. Un fel de a spune "uite ma', ca si eu sunt tare" cu toate ca nu e si o stie prea bine.
Si atunci, eu ce sa fac? Sa le zic verde in fata ca bat campii?
De obicei asta fac, am mania de a fi prea sincera.Si gresesc. Ura, 100 de puncte pentru mine, mi-am dat seama de asta! :))
Dar nu conteaza, chiar daca am revelatii, le uit repede :))

Comentarii

Myuuki a spus…
Cred ca lauda asta gen: am doua masini vine pentru a se asigura omul pe sine, pentru a-i convinge pe ceilalti ca e 'tare' si, in cazul in care ceilalti or sa spuna ca e "tare", atunci el va fi sigur ca e tare.
Fiecare bogat are frustrarile lui, dar are de unde. Daca ai lui ii dau nu stiu cat pe saptamana, eu zic ca are de unde si e bine. Dar daca tot are atat, nu ne mai da si noua?
Asa, doar cat sa vedem si noi cat de tare e...
`miku
5 martie 2012 la 14:02
Ramona a spus…
Da' culmea ca nu astia sunt laudarosi, ci aia care nu (prea) au cu ce. Tocmai ca sa isi dovedeasca lor si celorlalti ca de fapt, au.
5 martie 2012 la 14:04
Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Proba 23. Tehnologia Philips, la picioarele tale

Imagine
Dicţionar de electrocasnice şi expresii sau Lucrurile fãrã de care nu pot trãi Filtru de cafea: acel obiect pe care îl vãd rar, pentru cã cel mai des îl utilizez cu ochii închişi de somn. Frigider : cuvânt ce provine din stomaticescul “mi-e foame” şi  este casa bunãtãţilor. Atunci când casa bunãtãţilor e goalã, şoarecii joacã pe masã. În acest caz şoarecele fiind livratorul de pizza. Aspirator : varianta scurtã a expresiei “mama, îmi faci şi mie curat în camera?” sursa Maşinã de spãlat : acel aparat de spãlat genţi, poşete şi pantofi. Probabil şi haine. sursa Oferteelectrocasnice :  veste bunã şi motiv pentru a achiziţiona un cuptor cu microunde şi un prãjitor de pâine. sursa  Robot de bucãtãrie : un robot care bucãtãreşte, nu? Nu? Grãtar : obiect des utilizat împreunã cu expresia ”de azi am intrat la regim!” sursa Fier de cãlcat : Obiect bun la casa omului, folosit pentru a întinde şi netezi haine. Uneori şi pã
Citiți mai multe

Proba 15. Cu sculele electrice potrivite, si tu poti fi un mester priceput!

Imagine
De când mã ştiu, am iubit natura. Unii îşi doresc vile, lux şi nşpe mii de plasme. Eu vreau o cabanã de lemn pe un deal, o grãdinã cu de toate şi mulţi copaci. Oamenii au uitat importanţa copacilor, eu nu. Fotografie din arhiva personala  În urmã cu aproape zece ani am plantat un stejar la ţarã şi eram atât de încântatã, de ziceai cã am luat Nobelul. Era o nuieluşã atât de fragilã, încât pãrea cã orice vânt îl poate rupe. Îi puneam apã şi vorbeam cu el: “sã te faci mare şi frumos, sã faci umbra în curte!”. Când eram mica, o ajutam pe bunica la treburi prin curte: dãdeam de mâncare la pui, sãpam florile cu sãpãliga, iar când se culegea via eram prima. O boabã mergea în coş, una în stomac. Când nu fãceam diverse treburi în curte, mã urcam în copaci, îmi juleam genunchii, înotam în Argeş, alergam, îmi juleam din nou  genunchii, dar eram tot timpul cu zâmbetul pe buze. Una dintre activitãţile mele preferate era sã merg desculţã pe pãmântul proaspât arat. Masaj la tãlpi mai
Citiți mai multe

Pãrându-mi rãu de adolescenţã

Imagine
Era o dung ă alb ă pe atunci r ă v ăş it ă în piezi ş dinspre arbori spre trotuare. Noi treceam alunecând pa ş ii no ş tri atingând clipele r ă t ă citoare. O, erai un om frumos, ş i sub ţ ire, foarte palid!… Printre ochii t ă i curgea un m ă nunchi de aripi albe, parc ă cineva pe sus cu o coas ă retezase din spinarea lui Iisus aripe melodioase… tu treceai mânjit pe aripi ş i cu pene ş i cu fulgi. Unde e ş ti tu cel de-atuncea unde fugi? Nichita Stãnescu- Pãrându-mi rãu de adolescen ţ ã Ȋ mi aduc aminte…Pe vremea aia, puteam alege sã fiu orice. Oricine. Mã complãceam ȋ n “nu ş tiu cine sunt, nu ş tiu ce vreau, nu ş tiu de ce trãiesc” pentru cã era o atitudine care mã atrãgea, atât, care ȋ mi sporea farmecul personal. Mã jucam cu toate chestiile dark, care pe ceilal ţ i ȋ i speriau de moarte. Eram mai liber ca acum. Acum nu pot fi decât eu. Deja mi-am desenat ni ş te coordonate, nu ş tiu dacã mai pot fi oricine mi-a ş propune.
Citiți mai multe